Toata lumea vorbeste despre soarta trista a animalelor fara stapan, in general a cainilor. De multe ori insa, viata cainilor care au familii este mult mai cruda decat a celor care nu au, si asta pentru ca acestia din urma au macar sansa sa isi caute singuri hrana sau un culcus in care sa poata dormi. In satele noastre de exmeplu, desi oamenii au acces la informatii la fel ca si cei din orase, un lucru nu au reusit nici acum sa invete si anume, ca un caine este o fiinta vie dotata cu trairi, sentimente, frici, temeri, nevoi. Cei mai multi dintre ei sunt legati inca din primele saptamani de viata, in spatele caselor, cu lanturi sau sarme incarnate pe masura ce ei cresc, daca ajung sa creasca. Am vazut oameni care arunca din cand in cand cate un stiulete de porumb cainelui din curtea sa si care considera ca si asa e prea mult pentru el. De custi sau macar culcusuri improvizate nici macar nu se pune problema. In imaginile prezentate mai jos, puteti vedea cateva exemple de caini-martiri care nu au cunoscut niciodata in viata lor gustul unei crochete sau macar al unei felii de paine, nu au trait nici o zi in care sa nu le fi fost foame, sete, frica sau frig. Cine se face responsabil de toate aceste orori si cine va plati intr-o zi pentru ele, este o intrebare fara raspuns si asa va ramane timp de acum incolo din pacate.